În așteptarea coletului pentru luna iulie facem un unboxing Pick N Dazzle iunie. Se împlinește aproape un an de când m-am abonat la serviciul celor de la Pick N Dazzle și încă sunt suprinsă și încântată de produse. Și în luna iunie mi-am ales câteva din produsele din cutie, la fel ca și în luna mai dar și aprilie.

Cutia Pick N Dazzle iunie cuprinde două produse pe care le-am mai folosit. O pensetă, ce în aprilie am comandat-o pentru prietena mea și a fost mai mult decât încântată de ea și un demachiant. Demachiantul este de la Kueshi și l-am primit prima dată în cutia din octombrie 2016.

Unboxing Pick N Dazzle iunie 2017 - penseta Magnum

Unboxing Pick N Dazzle iunie 2017 – penseta Magnum

Unboxing Pick N Dazzle iunie

Astor Skin Match Protect Concealer, 7 ml, Ivory. Am tot ales produse de la Astor și sunt foarte mulțumită de ele. Este prima dată când apelez la un corector și mi-am dorit să fie toate din aceeași gamă. Până acum fondul de ten pe care îl foloseam de la Rimmel avea acoperire mare. Cel de la Astor este mult mai natural, are o acoperire medie, iar cearcănele mele nu sunt acoperite pe deplin. Din acest motiv, am ales să îmi adaug în cutia lunii iunie acest corector.

Unboxing Pick N Dazzle iunie - Corector Astor

Unboxing Pick N Dazzle iunie – Corector Astor

Mascara Astor Lash Argan Elixir Black este tot un produs de la Astor pe care mi-am dorit să-l încerc. Am citit destul de multe reviewuri pozitive în online și m-a atras faptul că are ulei de argan în compoziția sa. Urmează să-l testez și să vă ofer un review complet asupra lui.

Unboxing Pick N Dazzle Iunie 2017 - Mascara Astor

Unboxing Pick N Dazzle Iunie 2017 – Mascara Astor

Pe lângă corector, mascara, penseta de la Magnum și demachiantul bifazic de la Kueshi în cutie am mai primit și o cremă. Creama a fost adaugată de echipa Pick N Dazzle și e de la Bulgarian Rose. În noiembrie 2016 am mai primit o cremă de la Bulgarian Rose din gama Spa Energy.

Spa Energy Gentle Eye Contour Cream este o cremă foarte hidratantă pentru zona ochilor. Ca și cea din noiembrie, care era regenerantă și aceasta are extract de caviar în componența sa, dar și conezima Q10. Este o cremă ușoară, lichidă ce intră foarte repede în piele. Eu o folosesc doar seara, dar am să revin cu mai multe informații despre ea.

Unboxing Pick N Dazzle Iunie 2017 - Crema Spa Energy

Unboxing Pick N Dazzle Iunie 2017 – Crema Spa Energy

Pe lângă toate produsele în format full size primite în cutia Pick N Dazzle iulie se află și câteva mostre. M-am bucurat să găsesc una cu o cremă pentru protecție solară. În această perioadă orice cremă de acest gen este mai mult decât bine venită.

Unboxing Pick N Dazzle Iunie 2017

Unboxing Pick N Dazzle Iunie 2017

Voi ce părere aveți de produsele primite? Sunteți abonați la acest serviciu oferit de Pick N Dazzle?