Web Analytics Made Easy -
StatCounter

Triggere și puterea prezentului

Aveam 7 ani când am început să învăț despre triggere. Alea din programare. Aveam peste 20 de ani, când am înțeles că însăși viața e declanșată la fiecare pas de un trigger.

Așa s-a întâmplat și azi. După ce eclipsa a amplificat în mine dorința de nou, de parcă nu mă drena suficient de-o viață, chiar și când astrele n-au vreo aliniere festivă, m-am simțit răscolită… de o carte. N-ar fi prima dată!

– Când te răscolește o carte sau când arunci responsabilitatea pe astre?!

– Ha! Iubesc noul și cărțile. Iubesc adrenalina începutului și apăsarea momentelor ce vin după „stop” și „gata”.

Cartea! Cartea… se odihnea lângă pat de prin aprilie, drept cadou pentru aici și acum, însemnat pe prima pagină în albastrul meu preferat. Tocmai am început să o citesc, după prea multe amânări, răsfoiri, îndemnuri și promisiuni către mine.

N-ar zice nimeni că amânarea îmi curge prin vene, însă am învățat că orice are propriul său moment. Inclusiv amânarea are rostul său: te așteaptă să mai crești un pic emoțional, spiritual… să te bucuri de aici și acum.

Am învățat să mă cufund în acea lume interioară atemporală și fără de moarte

Atemporal! Whaaaat?! Atemporal!

Era a doua oară în 25 de pagini când nu mă puteam opri din exclamat: Whaaaat?!

Începeam să înțeleg de ce primeam cartea drept recomandare din toate direcțiile. Începeam să înțeleg de ce simțeam în fiecare zi dorința de a o răsfoi și de a citi diverse pasaje random.

Nimic nu e o coincidență. Niciodată! E menit să fie. Până și mașinile ce trec zilnic pe lângă tine au rostul lor. Îți arată unde ți-e sufletul cu adevărat numai privind numerele lor!

Probabil primim ceea ce cerem, însă doar când suntem cu adevărat pregătiți.

Mă striga și eu nu o auzeam. Mă chema și nu o vedeam.

În 3 luni am răsfoit-o doar de la jumătate spre final. Acum mă răsfoia ea încă din primele pagini. Și încă cum!

Nu o să se lase cu o recenzie. Nu! Se lasă doar cu gânduri așternute. Aș prefera o hârtie, ar curge siroaie, însă nu am la îndemână.

În surdină aud ciripit și voci necunoscute, pătrunzătoare. Zâmbesc și mă agăț de gândul ce mă plimba la apus.

E roșu și simt anxietatea cum mă zgârie pe piele. Mă prind rapid de linia temporală și îmi fixez privirea pe soarele ce pălește-n propriul sânge. Și m-am pierdut în frumusețea și viața ce izvora din el.

E 11 iunie. 21:21 🙂 Zâmbesc! Mereu mă uit la ceas la astfel de combinații. Mă atrag sau le atrag?!

Atemporal! Într-un val de gânduri îl căută pe cel ce m-a convins să îi fac un redirect. Sigur nu era al meu!

Ultima carte citită până-n ultima scoarță, chiar ieri, vine cu răspunsul la întrebarea ce deja îmi rula prin fața ochilor: „Pentru că ai vrut să fii pe placul celor din jur! Pentru că trăiai după dorințele altora și nu după ale tale.”

Pufăi la vocea critică și mă las pradă dorinței ce m-a definit mereu. Acum eram pregătită.


Până la vârsta de 13 ani, am trăit într-o stare aproape continuă de anxietate, întreruptă de perioade de depresie suicidară. Acum, am sentimentul că vorbesc despre o viață anterioară sau despre viața altei persoane.

Într-o noapte, la puțin timp după ce împlinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineață cuprins de un sentiment de panică totală. Mă mai trezisem de nenumărate ori înainte cu acest sentiment, însă de data asta era mai intens ca niciodată. […] – totul părea atât de străin, de ostil, de lipsit de orice sens, încât mi-a produs o aversiune profundă față de lume. Cel mai odios lucru era totuși propria existentă. Ce rost avea să continui să trăiesc cu povara acestei nefericiri? De ce să continui această luptă permanentă? Simțeam cum o profundă dorință de autodistrugere, de non-existență devine mult mai puternică decât dorința instinctivă de a continua să trăiesc.

Eu nu ma mai pot suporta pe mine însumi. Acesta era gândul care continua să se deruleze în mintea mea.

Eram perfect conștient, dar nu mai aveam gânduri. Apoi, m-am simțit atras în ceea ce semăna cu un vârtej de energie. La început a fost o mișcare lentă, apoi s-a accelerat. Am fost curpins de o frică intensă și corpul a început să tremure. Simțeam că sunt tras într-un vid. […] Dintr-o dată nu a mai existat nici urmă de frică și mă lăsam să alunec în acel vid. Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat după aceea.

[…] Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fără să mă gândesc, am simțit, am știut că este infinit mai multă lumină decât ne dăm noi seama. Acea lumină blândă, filtrată de draperii era iubirea însăși.


Whaaat? N-aș fi crezut să-mi citesc bucăți din viață într-o carte. Dacă autorul, Eckhart Tolle, n-ar fi fost încă în viață, aș fi jurat că nu mi s-a zburlit părul pe mâini degeaba. Probabil experimentul Aspect, de pomenește chiar el, în prefață, ar explica inexplicabilul.

Așa, ne despart peste 40 de ani și cine știe ce lecții comune, alături de sentimentul că povestea propriului trecut pare să fie dintr-o altă viață sau despre altă persoană.

Sau, poate, la un moment dat, toți trecem prin asta.

O fi depresia suicidară portalul spre calm și liniște interioară? Ori continua căutare a sensului vieții e triggerul ce te aduce într-o altă dimensiune atemporală? Ori 13 și 29 sunt acele momente de căpătâi ale vieții?

Gândul la 33 îmi servește anxietate, deși-mi stă cuminte, așteptând să-i vină rândul.

Privesc la 29 și privesc acum. Altă viață! Altă persoană! N-o zic doar eu, mi-o zic toți în jur și asta mă umflă-n pene, deși nu pot să-mi mai amintesc cum eram. O prietenă îmi zice de fiecare dată când ne auzim/vedem: „Nu mai ești ca-n Vamă!” Știu… nu mai sunt.

Simt clar, cu toată ființa mea, că acum am alt interior chiar dacă exteriorul pare la fel. De multe ori și acesta pare altul.

Peste 2 ani voi zice la fel? Ce o să mă mai cuprindă pentru a așeza în mine bucățile desprinse-n timp? Nici nu știu în ce punct eram când am simțit vidul. Mi se oprise mintea și eram fascinată de liniștea lipsei ei.
Fără efort, fără pregătiri meditative. A tăcut singură.

După acel moment am înțeles că mintea mereu a distorsionat realitatea care-i infantil de simplă. A „trigărit-o” după bunul plac. În secunda în care o oprești, începi să simți, să auzi, să trăiești viața.

E al treilea început!

N-am să bag clișeul clasic aici. Nu-i cazul! Oricum a trecut razant prin mintea ta, fix ca un trigger! Vezi, ce spuneam la început? Viața e declanșată la fiecare pas de un trigger. Ține de noi dacă acționăm sau reacționăm. Aici. Acum. Acasa. Atemporal.

Am învățat să mă cufund în acea lume interioară atemporală și fără de moarte.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: