Iarna de zilele trecute a adus timp pentru stat și discutat diverse aspecte ale vieții, de la vaccin și de ce n-am avut reacții adverse, la pasiuni și schimbări ce au avut loc în viața mea în ultimul an.

Cu un pahar de Glenfiddich – am lasat Chivasul pentru ceva mai bun, și o companie ce-mi îmbracă sufletul și îmi dezgolește spiritul, discuțiile s-au lungit până aproape-n zori. Nu, nu m-am trezit tot la 5AM pentru că m-aș fi pedepsit singură.

Chiar a doua zi după noaptea aproape albă am sărbătorit anul de când rutinele 5AM și învățăturile lui Robin Sharma mi-au schimbat viața. Am multe de sărbătorit în aprilie. Nu întâmplător e luna mea.
Privesc în urmă și nu-mi vine să cred prin tot ce am trecut.
S-au schimbat enorm de multe și m-am schimbat inclusiv eu.

Am pus stop la multe în viața mea. M-am oprit din multe.
M-am oprti inclusiv din scris.
M-am oprit din orice curs de scriitură.
M-am oprit din orice îmi antrenează această pasiune.
Aproape supărată.
Aproape sătulă.
M-am oprit la o aparenta cerere pe care am înțeles-o total eronat. N-ar fi prima data!
Era un îndemn din a mă opri din scriitura de nonsensuri. Eu m-am oprit de tot. Era nevoie să ningă în aprilie ca să lămurim asta.

– Despre ce ai scrie zilnic, fără oprire?

Primul răspuns a fost: exact despre ce scriu acum. Apoi… s-a lungit treaba.

M-ai lăsăt să zburd în negare și alte seriozități în timp ce ochii îți erau flămânzi de ceea ce îmi venea ca rochia roșie în care m-ai văzut prima dată și te-ai îndrăgosit. Amândoi iubim culoarea asta și pasiunea ce o scoate din noi! M-ai lăsat să mă pun singură la zid, să mă zbat și să răscolesc prin trecuturi dureroase și m-ai privit fără oprire.

Îți place să mă privești. Îmi place să fiu privită, dezgolită de cuvinte și responsabilități. Mă treceau fiorii de parcă gândurile îmi atingeau în locul tău gâtul, umerii, șira spinării… M-am lipit de tine, căutând căldură sau un motiv în plus să tremur. M-ai imobilizat la pieptul tău pentru a-mi opri fuga.

– Hai, babe, despre ce ai scrie?

Un „nu știu” mi s-a izbit în gât. L-am simțit cum mă sufocă mental, emoțional, fizic. M-ai strâns și mai tare în brațe, de parcă nu eram suficient de disperată după un pic de aer.

– Las-o pe Roxana să vorbească. E trecut de 12…

Am momente când te urăsc, tocmai pentru că îmi știi fuga de mine. Nu degeaba mi te-a adus Universul în viața mea. My alter ego se zbătea să iasă la suprafață în timp ce eu mă concentram să respir sufocată de propriile frici și gânduri. Mi-am făcut curaj. Am concluzionat sec și bun, exact ca licoarea ce o savuram de ore bune:

– Literatură erotică și alte nimicuri cotidiene. Literatură erotică și tot ce m-a transformă în fiecare zi. Literatură erotică presărată cu fotografie tip boudoir, alb negru sau ascunsă-n lumini roșii.

Mă încovoiam în brațele tale și pielea-mi cerea atingeri pentru a o calma. Mă vedeam înconjurată de hârtii și fotografii, murdară de mină de creion sau cerneală… răvășită, ciufulită, pe jumătate goală într-un colț de canapea. Te vedeam deja venind spre mine și aranjându-mi părul, sărutându-mă pe frunte și întrebându-mă ștrengar dacă am nevoie de ceva inspirație.

– Aici sau în altă parte?

– Poate-ntr-o carte, de citit în miez de noapte!

– Aici ai avut un început bun…

– Când?

Prin întuneric… ai ajuns la lumină! De ce te-ai oprit?

– Pentru tine…

– Dă-ți voie să te bucuri, babe. Promite-mi că te vei opri doar dacă îți vei dori tu asta.

– Promit!

În mine se ducea un monolog interior. Îl puteai citi din felul în care învârteam whiskyul în pahar… ușor agresiv, apoi delicat, dezinhibat, numai bun de savurat până la ultima picătură. Mă linișteai cu fiecare strânsură. Te vedeam deja plin de însemnări… și evidențieri. Vedeam deja tot întunericul și lumina din tine ce îmi contura răsăritul în care urma să mă scald.
Mușcam din mine, din gândurile ce îmi făceau sângele să clocotească și abia mă abțineam să mă ridic după orice mi-ar putea fi pânza pe care să-mi scriu nerăbdarea. Mi-ai dat telefonul tău.

– Scrie-mi un email de bună dimineața pe care să-l citesc când sunt plecat.

– Dimineața bună e doar aceea în care eu-ți sunt micul dejun.

– Excelent titlul. Continuă!

Știam că e doar o capcană. De parcă ar fi fost vreodată chip să scriu mai mult de câteva rânduri, în brațele tale. Lângă și cu tine trăiesc. În lipsa ta scriu. Asta e regula!

Habar n-am despre ce voi scrie fără oprire… însă aceasta e începutul:

Tremur. Dezbracă-mă de frig!
Acoperă-mă-n legături strânse și desenează-mi forme noi, în suflet, în minte, pe trup
și-n spirit.