Web Analytics Made Easy -
StatCounter

Pozitivismul toxic din viața noastră

Ieri o prietenă îmi povestea o întâmplare, de pe un grup de mămici, unde o terapeută împărtășea povestea unei cliente, de 11 anișori. O fetiță extraordinară ținută de părinți și bunici, timp de 11 ani într-o continuă stare de ferice și ajunsă în punctul în care dorea să se sinucidă pentru că i-a murit pisica.

Toată povestea m-a șocat un pic și mi-a amintit de pozitivisul ălă toxic pe care toată lumea îl promovează prin online și chiar offline. Un pozitivism în care n-ai voie să plângi, să fii trist, să simți durere sau orice altă emoție, catalogată ca fiind negativă.

Ești ținut într-un bol al zâmbetului și a unei stări pozitive mereu exagerate. Și uite așa, un copil de 11 ani, ajunge să nu poată duce durerea unei pierderi și singura soluție viabilă în ochii lui e sinuciderea.

Privind în viața mea, și prin diverse momente, îmi amintesc că am avut și probabil încă am în viața mea, oameni care mă „încurajează” să trec peste diverse într-un mod toxic, într-un mod în care emoțiile rămân blocate, neprocesate și mai târziu, Dumnezeu știe ce o să facă din mine și pe unde o să iasă.

Cred că cea mai mare „încurajare toxică” pe care am primit-o a fost aia cu „trebuie să fii recunoscătoare pentru ceea ce ai” la pachet cu „se putea și mai rău”. Deși sunt un om care practică recunoștința și îi înțelege puterea, niciodată nu am rezonat cu cei care vin cu astfel de texte, când îți pică Cerul în cap și tu vrei doar să procesezi naibii durerea.

Tot la pozitivism toxic încadrez și acea gândire precum că tot timpul trebuie să fii vesel, cu zâmbetul pe buze și alte bălării de genul acesta. Pana mea, dacă viața ar fi doar zâmbete, ar fi ceva liniar… și liniar înseamnă să nu trăiești.

Cred că e sănătos să simțim toată paleta de emoții, cred că e sănătos să avem și zile mai triste și mai fericite. Fiecare emoție e a noastră și ar fi păcat să o blamăm, să o ignorăm, să o ascundem în adâncul nostru doar pentru că societatea nu e capabilă de empatie de aia bună și sănătoasă.

Am „pesedit” din online această imagine și o las aici, cu speranța că învățăm să fim alături de oameni așa cum e sănătos și nu în moduri ce ne apără pe noi de propriile stări neprocesate.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: