Aseara, pe la 11, am avut un exces de zel… și de impulsivitate, ori cum mi-a spus un suflet drag mie, am făcut ceva „farmece” cu ale mele mâini, mai exact am scris… Monologul interior de mai jos a ajuns frumos la mine pe profil. Frumos și asumat. Am zis să-l păstrez și aici, pentru […]
E a treia pralină Mozart pe azi. De dimineața am tot felul de pofte…La 5 întindeam tacticoasă dulceața de cireșe amare peste niște brânză feta. E și asta o formă de meditație, nu? :))5AM Club mi-ar spune că e ok să am și astfel de zile… eu m-aș critica. Probabil o fac undeva în subconștient. […]
Sunt momente despre care simt să scriu cât încă îmi mai bate inima tare, tare și încă mai am pe buze gustul lor. Ca cel de azi!Știi cum e să fugi pentru 5 minute de la muncă și să ajungi în Rai? Îți spun eu! Fix așa, cum vezi mai fotografia de mai jos. Abia […]
Iubirea e simplă. Noi o complicăm! Cu prea multă culoare, extraordinar exagerat si materială valoare. Iubirea e AICI și ACUM, e-n sufletul ce rătăcește de nebun într-un trecut făcut de prea mult timp scrum. Să ne reamintim că suntem acolo unde ne dorim și dacă ce vedem în jur nu e ce iubim, ar fi […]
Ți-am promis că încetez să scriu aici… și îmi mut orice ține de scris acolo unde e cu adevărat nevoie de mine și de ceea ce crează ale mele mâini. Probabil îmi ești o lecție de tăcere, o lecție de a trăi și atât. În liniște, în calm, în brațele tale și în energia ce […]
Abia mă desprind din brațele tale în fiecare dimineață…Am sentimentul că au fost special făcute pentru mine, asemeni un pulover călduros ce mă cuprinde până la extaz.Mă strângi și mă eliberezi suficient cât să îmi doresc să mă strângi din nou. M-ai scos din rutina mea și pe zi ce trece tastele încep să-mi simtă […]
Visam la Burano și Murano în timp ce sufletu-mi urla nebun după Venetia. Emoții! Stări! Vise! Le-am ascuns adânc în mine și am primit un alt carnaval și o altă lume plină de culoare. Pașii încă îmi sunt pe străzi înguste. Încă am pe retină culorile vii și contrastele puternice. Texturi, soare oglindit în zare, […]
„Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreaţa nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.” – Antoine de Saint-Exupery
Lacul, apusul si noi. Imi era dor de locuri si oameni dragi. Imi era dor sa ma las in bratele pasiunii ce ma face sa fiu vie.Am prins rasaritul. Am prins apusul. Am tot si sunt recunoscatoare pentru asta. Multumesc! Te iubesc! ❤️
S-au scris multe povești cu o cafea și mai multe la o cafea. Nu și a noastră. De fiecare dată când încep să o scriu îmi doresc să nu mai îngenunghez în fața tasturii ci în a ta… N-am să te rog. Tu mă vei ruga. Antiteza imaginii ar duce la gândul supunerii. Amândoi știm […]
