Web Analytics Made Easy -
StatCounter

În așteptarea lui

Îmi mușc buzele. Bâțâi din picioare. Verific ceasul și telefonul din jumătate în jumătate de minut. O simt cum îmi cuprinde toată ființa. De ce nu sună? De ce nu mai ajunge azi? Fir-ar! Mai scriu o linie de cod și trag cu coada ochiului la ceasul din colțul monitorului. Nu clipim nici unul.

Spatele încordat caută să-și găsească o urmă de relaxare pe spătarul ce afundă în el orele de azi care nici n-au atins fundul clepsidrei. Cad în gol.

Mă arde gândul că în curând înfrigurarea degetelor o să-și găsească alinarea în acel ceva mult dorit, visat, șoptit, râvnit cu disperarea omului ce a gustat 40 de zile doar apă și rugăciune. Ahh, au fost multe…

Îl vizualizez în fața mea. Știu că o să-l cuprind flămândă și o să-l strâng la piept inundată de bucurie. O să-l ating cu frică și o să-l descopăr precum un elev de clasa întâi abecedarul.

Simt viața ce aleargă prin mine. Realizez că dorința ignorată nu era doar o scamă rătăcită pe covorul în care mă afund zilnic pentru a îmi găsi liniștea. E mai mare decât prețul pe care l-am plătit gustând avidă din propria-mi minciună, că n-am să mor fără el. N-am murit, dar oare am trăit? Prea dramatic, ha?!

Am trăit prea multe clipe prinsă într-un display prea mic și un buton care le face pe toate. Asupra lui n-am control. Sau am?

Ahh, asta era! Controlul! Mi-a lipsit controlul! Mi-a lipsit zbuciumul de a seta totul pentru a surprinde ce am în suflet. Mi-a lipsit clipa în care mă pierd și mă regăsesc doar pentru a veni mai aproape de mine.

E frig. E vânt. Lumina nu pare să îmbrace nimic în culori care să contureze realitatea din mine. Îmi zic sec, precum vinul a cărui gust l-am uitat, că nu contează. De azi nu mai contează nimic și nu mă mai oprește nimic. Nu mai am scuze. Nu mai am motive să nu devin una cu ceea ce mă aduce mereu AICI și ACUM.

Lumina bună e în suflet. Nu mai am motive să-mi neg și să-mi reneg EUL, pasiunea, viața trăită AICI și ACUM, pentru totdeauna.

Într-un final telefonul sună. Răspund, zbor până jos și îmi țin lacrimile bine-n colțul ochilor, că deh, Supergirl nu plânge. Supergirl salvează momente de suflet și pentru suflet. De azi are un ajutor nou.

prima fotografie nikon z5 iulie 2021 iasi atemporal space

Primul nostru moment, ne-a dezvăluit un geam zgâriat. O fereastră a sufletului, cu urme vechi și-adânci, acoperite de ploi. Nu știam de ele până azi. Le zâmbesc fericită. Sunt ale mele. În spatele lor, undeva în zare, e lumină! E lumina aia bună. 🙏

***

Bine ai venit acasă, Nikonaș Z5! 😊

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: