Web Analytics Made Easy -
StatCounter
apus floarea soarelui iasi bianca ionel 28 07 2021

Două mâini stângi și o rază…

Cu așteptări prea mari în suflet, apusul iese din furtuna interioară a Cerului sau… a mea?!

Cu ochiul liber, e superb. Îl privesc. Îmi vine doar să tac și să mă pierd în el. Vreau să-l păstrez, să-l îmbrățișez… l-aș lua acasă. Oare el mă lasă? Oare cum să-l surprind?


N-am știut niciodată cum se face, tehnic, ca la carte! Mereu am încercat, însă în secunda în care am simțit un pic de curaj, curgând prin vene, m-a copleșit frica de a nu fi suficient de bună… de a nu pica în golul toxic al posesivității sau al autosuficienței.


Care-i punctul de stație încât să fiu suficient de aproape să ating ceea ce vreau fără să fie prea mult… pentru mine, pentru el? Care-s setările potrivite?

Mult râvnitul echilibru zâmbește dintr-un colț de suflet la mintea ce despică firu-n multiplii de patru, precum fulgerele cerul, și la cele două mâini stângi, tremurânde.

Mă avânt iar în setări necunoscute, îmi maschez agitația cu pufăituri scurte și apăs butoanele sperând la orizonturi drepte și realități surprise exact așa cum sunt.
Am senzația că îmi iese totul mișcat, defocusat… Nu e doar o senzație. E stângăcie.

Pot recupera în câteva secunde ani de pretexte ce m-au ținut pe pilot automat?

Intuitiv fac un pas un spate, poate nu-i distanța bună! În secunda următoare o văd. E raza care mă scoate din mental și mă poziționează aici și acum. O simt cum îmi oprește orice zgomot interior.

E tot ce aveam nevoie. Aș spune că e noroc. Da… am fost o norocoasă pe un deal, parol! 🙂

apus floarea soarelui iasi bianca ionel 28 07 2021

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: