De aproximativ 2 ani de zile mi-am propus să fac o serie de articole pe tema cum să îți faci un blog pentru cei care sunt pasionați de scris sau pentru cei care doresc să facă o schimbare pozitivă în mediul lor prin ceea ce au de transmis în scris sau video/audio. După 2 ani, a venit acel moment.

Dincolo de visul de a fi cel mai citit, cel mai iubit, cel mai cunoscut, cel mai cel om din online contează foarte mult ceea ce oferi la nivel de conținut și cum acel conținut influențează cititorul.

Dacă ești pasionat de cărți și îți dorești un blog pe care să povestești despre ce cărți citești, strategia ta indirectă ar fi aceea de a îi motiva pe cei puțin pasionați de citit să citească. Abia când convertești (cum îmi place mie să spun) un om care nu iubește cărțile la un cititor de cărți, te poți numi influencer/blogger de succes.

Până ajungem la de ce vrei să scrii și mai ales la despre ce vrei să scrii, vreau să povestim un pic despre emoțiile prin care trecem în momentul în care alegem să ne expunem în online cu o parte din noi.

Cum să îți faci un blog – despre frici

În momentul în care m-am apucat de blogging, am ales să fiu blogger anonim. De ce? Pentru că îmi era frică să fiu citită de cei apropiați și criticată pentru ceea ce simt și cred. Asta se întâmpla când avem aproximativ 15 ani. De la 15 ani până la 22 de ani am scris sub anonimat. Și când spun scris a se înțelege că mi-am expus toate stările prin care trece o adolescentă pe un blog pe care îl citeau maxim 50 de oameni.

La 22 de ani am avut curajul să îmi asum ceea ce simt și să-mi asum orice ar veni cu expunerea mea în online, de la lucruri bune până la lucruri mai puțin bune. Tot la 22 de ani au început și comparațiile cu alți bloggeri din online, bloggeri de succes bineînțeles și o dorință nefondată de a ajunge peste noapte la fel de cunoscută ca ei, fără să știu ce muncă se ascunde în spatele „celebrității”.

Motivul pentru care împărtășesc aceste lucruri cu tine este pentru a te ancora în realitate și pentru a evita „căzutul de sus”.

În ziua de azi toată lumea scrie, dar nu toată lumea transmite un mesaj

Asta e lecția cea mai importantă pe care o aprofundez zi de zi. Ca să ajungi să transmiți un mesaj, ceva autentic, indiferent dacă e vorba de o carte sau de un produs de make-up, ori ultimul model de telefon ai nevoie să te cunoști foarte bine pe tine. Repet, ai nevoie să te cunoști foarte bine pe tine! De ce? Pentru că indiferent despre ce scrii, experiența pe care o trăiești este unică.

Poți să testezi același produs ca cea mai celebră bloggeriță pe zona de beauty și ție să ți se pară un bullshit în timp ce ea îl laudă până la Dumnezeu și înapoi. Dacă alegi să-l lauzi și tu, deși experiența ta cu el a fost una groaznică, treaba asta o să se simtă în ceea ce scrii. Dacă alegi să-l lauzi, întrebă-te de ce vrei să faci asta? Pentru că… toată lumea scrie de bine în online? Pentru că nu vrei să aduci energii negative pe blogul tău? Pentru că îți e frică să fii autentic și să spui exact ceea ce gândești?

Nu te invit să scrii de rău despre orice produs/serviciu/experiență care te nemulțumește, dar te încurajez să descrii experiența ta autentică, cu bune și rele. Nu există doar partea goală a unui pahar, există mereu și o parte bună. Alege să le prezinți pe amândouă în așa fel încât să oferi o privire de ansamblu asupra experienței tale.

Ca să-ți ofer un exemplu personal, acum mulți, mulți ani am cumpărat un rimel de la Avon și mi-au picat genele de la el. La acel moment peste tot unde mergeam și auzeam Avon începea „hate-ul”. Adevărul, evident, se afla undeva la mijloc, dar am avut nevoie să trec printr-o astfel de situație pentru a învăța cum acționezi ca un profesionist. Ei bine, de la acea experiență am învățat să citesc foarte atent ingredientele de pe un produs, să verific dacă acesta are sigiliu și să fiu atentă la reacțiile adverse pe care le am la acel produs. Genele nu au picat peste noapte! Au picat în timp și era de datoria mea să constant acest lucru și să identific sursa înainte să mă trezesc de tot fără gene. Nu pot blama un brand pentru că un agent de vânzări nu știe că un produs cosmetic expiră în 3, 6 sau 12 luni de la desfacere. Și da, din păcate, în 2012, aveam inclusiv eu prostul obicei să desfac produsele, să văd ce miros au, ce consistență au și tot așa. Și da, în 2012 nu prea exista conceptul de mostră la brandurile care nu erau de top. 🙂

Chiar dacă exemplul meu putem spune că e din epoca de piatră, am ținut să-l ofer pentru a înțelege cum poți greși ca blogger/vlogger și cum lipsa unei perspective de ansamblu poate strica imaginea unui brand, asta dacă ești un om citit/ascultat de multă lume. Dacă ești mai micuț, e posibil ca cel puțin o persoană din cele care te urmăresc să fie mai reticientă în a cumpăra produse de la un anumit brand pentru că tu nu le recomanzi.

Ca în matematică, pentru că dacă nu știi sunt programator la bază, există și reciproca: să lauzi un produs care nu merită lăudat și să ajungi în punctul în care X persoane cumpără acel produs, au o experiență mai puțin plăcută cu el și ghici cine primește criticile? Tu! Pentru că l-ai recomandat și ai spus ce minunat este.

Dacă e vorba de cărți sau mâncare, evident gusturile nu se discută, dar dacă vorbim de cosmetice sau chiar haine, acolo există șansa să dai cu bâta-n baltă.

Cei 8 ani de blogging asumat, cum îmi place mie să spun, m-au învățat că înainte de a lăuda un produs cosmetic sau de îngrijire personală e nevoie să îi reamintești cititorului ce tip de ten ai și alte particularități care pot influența experiența ta cu un produs. Dacă tu ai tenul gras/mixt și recomanzi o cremă pentru acest tip de ten dar nu specifici asta, iar crema e cumpărată de o persoană cu tenul uscat, s-ar putea să te înjure un pic.

Cum să îți faci un blog – despre autenticitate

O altă greșeală pe care o face multă lume la început, când se lansează în online, fie ca blogger, vlogger sau orice înseamnă formator de opinie este aceea de a traduce materiale existente pe site-urile din străinătate și a le prezenta ca fiind ale lor sau a participa la diverse cursuri și a povesti informația de la acele cursuri ca pe o descoperire proprie. Nu se face așa, oricât de ușor și de tentant ar părea. Știi de ce? Pentru că îți construiești o identitate timp de 6-12 luni pe baza acelor materiale și cineva e posibil să îți urmărească sursa de inspirație și ups… o să-ți zică frumos că ești un pic „fals” sau nu îți va spune nimic dar va înceta să te urmărească.

Chiar dacă, tu, în timp, chiar te dezvolți, și începi să oferi ceva autentic celor ce te urmăresc, acea greșeală de începător te va face să pierzi încrederea unei persoane sau a unui grup de persoane.

Online-ul e păgubos, cum îi zic eu. Te forțează de foarte multe ori să fii ceea ce nu ești. E foarte ușor să cazi în capcana de a purta hainele altuia doar pentru a primi validarea și aprecierea pe care le cauți. Am făcut și eu greșeala asta la început, apoi mi-am dat seama că o imagine „falsă” o sa atragă un anumit tip de oameni. Există posibilitatea ca acei oameni să nu fie ceea ce am eu nevoie, să nu se încadreze în publicul meu țintă și în momentul în care îmi dezvălui „adevarăta față” să îi pierd.

Din acest motiv, încurajez orice om care se află la început în online să aibă răbdare și să fie REAL. O comunitate de oameni cu aceleași valori ca tine nu se construiește peste noapte. Dacă ești prieten cu toată lumea, nu ești prieten cu nimeni. Cam așa stă și treaba cu oamenii care ne urmăresc.

Ce se întâmplă dacă te dezvolți și nu mai rezonezi cu ce gândeai acum 1 an sau 2?

E normal să crești ca om, ca profesionist, e normal ca preferințele tale să se schimbe. Ar fi culmea să rămâi în același punct toată viața. Aș vedea acest lucru ca pe o plafonare. Din acest motiv, încurajez ca aceste momente de schimbare să fie povestite pe blog. Oamenii au nevoie să știe de ce peste noapte nu mai ești fan înghețată de ciocolată și ești fan înghețată de vanilie.

Când ești blogger ai o relație cu cei care te urmăresc!

Am să mă întorc iar la ideea de a te cunoaște pe tine pentru că felul în care relaționezi cu oamenii în offline nu va fi diferit de cel cu care relaționezi cu cei în online. Dacă în offline ai relații disfuncționale, dacă oferi prea mult și te mulțumești cu puțin sau oferi prea puțin și aștepți recunoștiință dublă pentru asta, fix așa o să faci și în online.

Dacă în offline te folosești de oameni pentru a îți crește stima de sine, valoarea ta umană și alte elemente personale, fix asta vei face și în online. Dacă în offline o faci pe-a deșteptu’ pe toate ariile vieții, ghici cine o să facă asta și în online?! Auch, nu-i așa?

E ca și cum deși nu am copil, am un blog despre parenting și dau sfaturi părinților despre cum să crească un copil, cum să-l hrănească și altele doar din ce aflu de la prieteni sau citesc în online. E ca și cum am slăbit 100 de kilograme în urma unei operații dar propăvăduiesc în online slăbitul sănătos și echilibrat prin alimentație sănătoasă și iubire de sine. Serios?! Nu poți să oferi o informație autentică dacă nu ai trăit-o pe propria piele 100%.

Da, poți să îți dai cu părerea, poți să ai o perspectivă de abordarea a unui subiect, dar acest lucru ar trebui specificat la început de articol sau video. Inclusiv eu am mai dat sfaturi de parenting pe aici, dar am spus de fiecare dată că nu am copil și habar nu am cum e să fii mamă. Pot spune că am fabulat pe un subiect în funcție de niște informații pe care le-am adunat în timp, dar asta nu mă face un specialist în domeniul respectiv.

De multe ori, nici pe partea de digital marketing nu mă consider un specialist, deși asta fac 10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Mă consider un om care are mai multă experiență în domeniu, experiență atestată prin proiecte, decât o persoană care a experimentat de câteva ori ce înseamnă digital marketing sau a făcut un curs ca să afle cu ce se mănâncă subiectul respectiv.

Review-uri, like-uri și comentarii minunate de pe conturi false

Tot la partea de autenticitate vreau să povestesc și despre practica minune de a îți face 10 conturi false (ca deh, adresele de email se fac pe bandă rulantă) și de a îți da like-uri, comentarii și review-uri de pe acele conturi pentru a îți crea o imagine de om super valoros și apreciat de alții. Sunt oameni care fac asta! Sunt oameni care uită să-și acopere fața când îți dau cele mai minuntate feedback-uri și le postează așa în online. Am văzut cu ochișorii mei și mi-a părut rău pentru ei. Mi-am dat seama unde te poate duce disperarea după validare în online.

Nu-s aici să critic pe nimeni, dar vă sfătuiesc să nu faceți asta în primul rând pentru că face rău la psihic. Habar n-am cum se numește treaba asta în psihologie dar vă garantez că nu e sănătoasă. În schimb, vă recomand să vă încurajați singuri în offline, să vă stabiliți obiective realizabile, să aveți răbdare cu voi și să nu vă criticați. E greu, o spun din experiență, dar e cea mai sănătoasă formă de a rezista în online fără a te pierde pe tine ca OM pentru un 10 like-uri.

E nasol să postezi un articol și să nu primești nici un like pe Facebook la el

Dacă ești un om mai anxios din fire și ai probleme în a te aprecia și valorifica, clar te apucă fibrilațiile. Am fost și eu pe acolo, chiar am șters postări de acest gen pentru că în 2 ore nu au primit nici un like. Asta acum mulți ani. Între timp, cu ceva terapie, cu ceva lucru eu cu mine, am învățat că felul în care oamenii reacționează la ceea ce postez, și as sublinia REACȚIONEAZĂ, nu are legătură cu mine, ci cu ei.

Un exemplu chiar din 2020 ar fi recenzia la cartea „Unfu*k yourself” care pe profilul personal de Facebook a primit fix ZERO like-uri. De ce?! Habar n-am. Culmea e că mi-a plăcut maxim cartea și am stat și vreo jumătate de oră să îi fac o poză faină la copertă și eram super încântată și sunt încă de munca mea. Dacă acum 3 ani îmi faceam filme și mă desconsideram că nu-s bună, că nu știu să scriu, că nu e poza bună și altele, acum am privit relaxată momentul în sine.
Știu, o perioadă bună de timp am fost o „pudică”. Articolele mele erau scrie de ziceai că îmi dau licența pe blog… până în ziua în care mi-am dat seama că eu, naturală, mai scap și câte un porumbel și ar fi cazul să încetez să mă cenzurez pentru a da bine. Cui îi place de mine, mă acceptă și mă citește și cu ceva expresii mai puțin academice în scrieri. Când am început las prin textele mele aceste expresii am avut grijă să atenționez cititorul că tot eu sunt… și da, unii au avut un mic șoc, alții au dat unfollow și au fost și cei care mi-au zis: „Bravo, fată!”. Indiferent de reacția din piață, ceea ce a contat pentru mine a fost să mă simt eu confortabil cu acest stil nou de a scrie și de a mă accepta și mai necenzurată în momentele în care simt să fiu așa.

Deci, oricât de greu ar fi de suportat o reacție în online mică, de la oamenii pe care îi aveți la prieteni, aveți răbdare. Nu vă aruncați într-o mare minciună doar pentru ego-ul personal. Ar fi păcat, pentru voi.

Cum să îți faci un blog – autosuficiența

Hello, Buricul Pământului aici! Cred că cea mai nasoală etapă din viața unui blogger e autosuficiența. În general apare după o perioadă în care ai muncit ca robu’ pentru bloggul tău, ți-a crescut numărul de like-uri, oamenii care te urmăresc sunt tot mai mulți, share-uri la tot ce faci și wow primești aprecierea și validarea mult visată. Aici e gheața subțire, cum îi zic eu și ai șanse mari să ți-o iei în cap. Cât de tare ți-o poți lua în cap?

În general te apuci să livrezi conținut tot mai slab calitativ, crezi despre tine că ai atins vârful vârfurilor și nu îți mai vezi greșelile. Ești pe pilot automat și culmea ai senzația că ți se cuvine totul până apare un cititor, agenție, brand sau prieten apropiat și îți spune că ai luat-o pe arătură.

Toți trecem prin ea la un moment dat, pentru că nu contează dacă ești blogger sau antreprenor de succes, prima dată ești OM și apoi ai un rol. Indiferent de rol, autosuficiența are gust nasol și după ce ți-o iei în cap, pici… tot în cap.

Sunt multe exemple în online, de influenceri de succes care au distrus un eveniment întreg pentru că au plecat de la premisa că oamenii îi vor urma doar pentru că și-au făcut un nume și au avut surpriza să fie urmați fix de 3 oameni, într-o sală de 100 m². Inclusiv eu mi-am luat-o în cap de vreo 3 ori dar mi-am revenit în timp util.

Dacă ar fi să explic autosuficiența din ceea ce am trăit eu, ar fi momentul în care știi că ești bun dar te crezi atât de bun încât îți dai singur 10 pe linie la tot ce faci. Apoi vine un prieten și îți spune, vezi că… acolo ai fi cam de 8 și tu ajungi să rupi prietenia de 2-3 ani pentru că nu ești capabil să accepți o opinie din exterior, să o treci printr-un filtru rațional și să te întrebi dacă nu cumva există acolo un sâmbure de adevăr.

Autosuficiența apare în momentul în care ai senzația că ai ajuns în vârf și de acolo nu mai există vârf mai înalt de atât

Presupune plafonare, presupune o scădere a pasiunii pentru ceea ce faci, o muncă automatizată, indiferent de domeniu, o treabă făcută ca să fie făcută. Personal, așa am experimentat-o. E nasoală dar în același timp te învață multe despre tine și prin ea mai faci o curățenie de primăvară printre prieteni.

În general doar cei care cred în tine cu adevărat îți vor spune că ai luat-o pe arătură, restu… te vor aplauda și pe la spate vor aștepta să pici. Trist dar adevărat. Dacă nu mă credeți, vă invit să aruncați o privire în online la tot ce înseamnă influencer și să vedeți câți colegi de breaslă le-au fost alături în momentele în care au picat? Prea puțini spre deloc.

De asta e bine să fii autentic, de asta e bine să fii atent la ceea ce îți spun oamenii din jur, pozitiv sau negativ. Cine îți sunt prietenii? Cei care au curajul să-ți spună că ai stâlcit 12 cuvinte într-un articol de 2000 de cuvinte și au convingerea că vei aprecia asta și nu te vei botoși pentru că ți-au spus. Ceilalți, care citesc articolul, care dau like, lasă comentariu și inimioare deși tu în primul paragraf din articol zici că ești certat cu limba română sunt doar oameni care consideră asocierea cu tine/prietenia un avantaj pur de imagine. Așadar, aveți grijă și cu cine vă asociați.

E plăcut să ai poză cu cei mai cool bloggeri din România dar asta nu te face și pe tine la fel de cool, chiar dacă oamenii sunt wow, impresionați de asocierea dintre voi. Dacă aveți valori comune, da, asocierea e super calumea și autentică. Dacă faci o poză doar ca să dai bine în online, mai bine o păstrezi în telefon fără a o face publică pentru că e mai sănătos, tot pentru tine.

Cum să îți faci un blog?

Te-am amețit? Sper că nu! Am ținut să povestesc mai întâi despre frici, autenticitate și autosuficiență pentru că le consider elementele cele mai importante când vine vorba de lansarea unui om în online. Prin 2013 am învățat, la București, la Compania de Artiși a Danei Dorian că „prezența sau lipsa gândului pe scenă e vizibilă”. Din acest motiv consider că dacă ești plin de frici sau deloc autentic, o să se vadă.

Nu îți imagina că eu am descoperit autenticitatea 24 din 24. Nu! Dar știu când scriu cu tot sufletul și știu când scriu cu frică de ce o să zică lumea și pe ici pe colo mai cenzurez câte ceva.

A conștientiza ce faci și de ce faci este o activitate sănătoasă indiferent de domeniul de activitate

Așadar, ajungem și la întrebările magice la care orice blogger sau om care vrea să fie o voce în online ar fi drăguț să răspundă:

  1. De ce vrei să scrii?
  2. Pentru ce vrei să scrii?
  3. Despre ce vrei să scrii?

Ce primești dacă răspunzi la întrebările astea? Nimic sau claritate și eviți ceva ani de căutări și articole fără sens pe blog. Eu am avut nevoie de 7 ani ca să răspund la ele și acesta e motivul pentru care deși am 8 ani de experiență ca blogger asumat, nu prea mă știe nimeni.

De fiecare dată când mergeam la un eveniment pentru bloggeri, toate conferințele începeau cu întrebările astea. Primul speaker asta te întreba. Și da, vreo 5 ani i-am înjurat în gând apoi am început să mă gândesc la răspunsuri. Nu o să iasă răspunsul clar din prima, dar eu mi-am format un obicei de a răspunde la fiecare început de an la ele. E cumva felul meu de a îmi reaminti ce sunt ca blogger, ce vreau și care mi-e strategia pentru anul ce începe.

N-am să ascund faptul că mi-au trebuit 2 ani ca să îmi asum că scriu pentru mine, că scriu pentru că da… vreau apreciere și validare inclusiv din exterior. Se bate asta cu tot ce am propăvăduit mai sus? NU! Știi de ce? Pentru că mi-am asumat că asta vreau și am făcut public acest lucru fără să mă ascund în spatele la „scriu pentru că vreau să ajut oamenii și vreau să fac lumea mai bună”. Bullshit!

Da, ajungi să scrii și din acest motiv, dar crede-mă că primul pe listă, oricât de egoist și arogant ar fi, e faptul că scrii pentru tine, ca să-ți fie ție bine.

Scrisul e terapeutic și cu asta am zis tot

În rest, putem despica firul în patru încă 10 ani. E fix ca și treaba cu voluntariatul! Faci voluntariat pentru că este o parte în tine care doar dacă face ceva pentru alții se simte bine sau utilă, cu rost și sens pe pământ. Îmi pare rău, dacă-s prea dură, dar asta înseamnă online: ASUMARE! Asta înseamnă și viața, tot ASUMARE. Așadar, când la întrebările 1 și 2 răspunsurile țin strict de tine și de nevoile tale, ești pe calea cea bună.

Întrebarea 3 are nevoie de răspuns pentru că prin ea îți găsești nișa pe care vrei să scrii. Eu am făcut prostia să nu știu despre ce vreau să scriu, motiv pentru care blogul meu e unul generalist. Într-un final, pe 24 aprilie 2020, am reușit să îl delimitez clar și să am 11 categorii mari și late despre care știu 100% că scriu. Mi-ar fi fost mai ușor să aleg doar 3 sau 5 de la început, din 2012, și să nu orbecăiesc 8 ani după subiecte, dar n-am găsit un articol care să-mi spună cum să fac asta sau nu am căutat unde trebuie.
Indiferent de răspunsul la întrebarea 3, dacă ai o pasiune pentru subiectul sau subiectele despre care vrei să scrii… scrie! Cum scrii? Cum îți găsești vocea? Cum faci un articol să arate conform așteptărilor tale prea mari, o să povestim într-un alt articol.

Tema ta, până la viitorul articol e să găsești cele 3 răspunsuri, să ți le asumi și să fii pregătit de ceea ce urmează. La final, indiferent despre subiectul ales, vei scrie despre tine chiar dacă ai impresia că nu vei face asta. Keep in touch!