Pentru că e pe final, cuvântul zilei de azi este august! Ultima lună de vară. Cât poate să mă inspire? Hai să vedem în momentul de stretching creativity sau creative stretch. Dă-mi un cuvânt, o fotografie, titlul piesei preferate și libertate de exprimare. Voi scrie despre viață, despre tot sau nimic. Azi e despre august. Enjoy!

***

August… luna asta a tăiat pentru mine tot. Din carne, cu sânge, durere și zvârcolit, a tăiat corzi vechi și toxice, corzi pe care singură nu le-aș fi rupt nici în momentul propriei autodistrugeri. Uneori ajungi și acolo… orb, lipsit de suflet, lipsit de sens, de viață, de dorința de a fi. Ajungi în punctul în care te pierzi pe tine pentru altcineva. Nu mai conteaza de ce… e prăpăd simplul fapt că ești dispus să te lași pe tine, cu totul.

De ce? În general ca să corespunzi unui tipar, ca să salvezi ceva ce nu se vrea salvat, ca să nu pici în cele mai adânci răni ale singurătății și abandonului, a nevoii de validare de la oameni pe care îi alegi expres ca să te adâncești în tipare vechi sau ca să conștientizezi, ajuns la capătul puterilor, cercul toxic în care te învârți. Ai senzația că e mișto, dar te rupe, la propriu, pe interior și la exterior.

După scăldatul în negare și neputință am ales să accept că tot ce mi se întâmplă este spre binele meu cel mai înalt. Nu ai cum să vezi viața din mocirlă, nu ai cum să înțelegi de ce ți se întâmplă când tu te zbați… fix ca peștele pe uscat. Nu ai cum să înțelegi lecția când tu refuzi să accepți că pici la același examen, de prea mulți ani, din negarea și frustrarea în care stai.

Repetăm aceleași greșeli până amețim fizic, până o voce din tine urlă: „Cât mai poți duce? Nu ți-a ajuns?” în condițiile în care „raul” zilnic îți pare normalitate. De fapt e o alimentare permanenta a drogului…

Am ajuns la concluzia că cele mai crude dependențe sunt cele de oameni.
Născute probabil o dată cu tine, crescute din apărări, lipsuri relaționare și emoționale. Se încovoiază în sufletul și mintea ta in timp ce tu faci același lucru cu cei din jur, culmea fără să îți dai seama.
Negi și te negi pe tine. Cu fiecare ruptură a vieții tale simți doar durere… ai senzația că te doare omul care pleacă din viața ta, o altă senzație falsă.

Doare conștientizarea faptului că încă o dată te-ai lăsat pe tine, te-ai pierdut pe tine, pentru nimic. Pentru cineva care la final de drum îți spune că nu ți-a cerut niciodată nimic și tu ai oferit prea mult din disperarea de a nu pierde, din disperarea de a te face de neînlocuit. Orice poate fi înlocuit și oricine – o lecție crudă dar esențială.

Am încetat să cred în horoscop și planete aliniate în secunda în care am înțeles că sunt creatorul propriului destin. Aveam dubii legate de puterea gândului și a zicalei „de ce ți-e frică de aia nu scapi” până când fricile mele alea mai mari au prins contur în prezent pe lângă vise mici, frumoase și timide.
Am început să fug, să neg, să mă răzvrătesc nedreptății… până când al meu „Au” de durere s-a transformat în „Au… gust din viață!“